Cercetarea romaneasca si cercetarea straina

Descoperirile cercetarilor ofera societatii mijloace noi de percepere si modelarea a mediului inconjurator. Teoria relativitatii asigura, de exemplu, functionarea telefoanelor mobile sau a sistemelor GPS, iar interesanta lume a mecanicii cunatice va inlesni construirea de calculatoare de 1000 de ori mai performate decat cele actuale. Astfel de produse evidentiaza rolul crescand al cercetarii in societate. Privind starea cercetarii romanesti actuale descoperim ca lucrurile nu stau la fel. Care este motivul pentru care cercetarea romaneasca, desi dispune prin studentii si profesorii romani de un standard la fel de bun ca si celelalte tari ale uniunii europene, ramane asa de mult in urma acestora cand vine vorba de rezultate?

Raspunsul cel mai simplu este lipsa banilor. Initial acest raspuns a fost adoptat de opinia publica, vina revenind regimului comunist care ingradise desfasurarea naturala a cercetarii (sa nu uitam totusi ca Rusia a fost o putere mondiala in cercetare in timpul regimului comunist si nu dupa caderea acestuia). In principiu lipsa banilor ar permite in matematica si fizica teoretica desfasurarea partiala a cercetarii, adica doar cu “creionul si foaia de hartie”, dar impedica procurarea de reviste specializate si monografii singurele care-i ghideaza cercetatorului telurile cercetarii printre problemele actuale ale cercetarii mondiale. Partea experimentala are insa mai mult de suferit—fie in fizica, chimie, biologie sau medicina—fara laboratoare adecvat echipate. Dezvoltarea tehnologica din ultimii 20 de ani a facut insa ca aceste impedimente sa dispara incetul cu incetul. Exista o multitudine de pagini de internet—cum ar fi http://arxiv.org/ (matematica si fizica) sau http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/ (bilogie)—care ofera gratuit rezultate noi (asa numitele preprint) din cele mai variate domenii ale cercetarii. Aderarea la Uniunea Europeana a facilitat realizarea mai multor proiecte stiintifice datorita structurii de cercetare din tarile uniunii europene. Dar cel mai important este ca experimentele actuale au ajuns la un grad atat de inalt de sofisticare—cum ar fi de exemplu CERN (fizica particulelor elementare) sau HUMNP (biologie moleculara) etc.—incat unei singure tara ii este imposibil sa finanteze un intreg experiment.

Afilierea la laboratoarele straine nu este o renuntare la cercetarea autohtona, ci cursul normal al cercetarii. Fiindca n-am reusit sa formam o scoala proprie puternica—cum a fost cea a Frantei, Angliei sau Germaniei—datorita impedimentelor istorice, nu ne ramane acum decat sa preluam tipul de cercetare deja format. Tari ca Statele Unite ale Americii, Rusia, Japonia, China, etc. sunt exemple prin excelenta de scoli care s-au format preluand structura si rezultatele de cercetare ale celor trei mari scoli europene. De aceea, faptul ca la 20 de ani dupa caderea regimului comunist starea cercetarii romanesti s-a inrautatit in loc sa prospere nu se datoreaza doar lipsei banilor, aceasta reprezentand mai degraba un raspuns sablon, ci si datorita modului diferit de a percepe cercetarea.

Daca stramosul omului modern vine din Africa, originea stiintei moderne provine din Europa, mai exact de la cele trei mari scoli deja mentionate. Structura si rezultatele de cercetare poate fi preluata de catre oricine care vrea sa faca cercetare, dar evolutia cercetarii nu poate fi preluata. Daca nu exista o baza comuna intre evolutia cercetarii si evolutia spirituala a tarii care o preia, cercetarea nu se poate dezvolta, iar rezultatele cercetarii vor fi artificiale.

In secolul 14 matematica incepe sa-si formeze un nou domeniu, calculul cu simboluri ceea ce avea sa devina algebra moderna de baza. Perfectionarea acesteia prin impulsurile scolii franceze a dus la descoperirea in secolul 17 a calculului infinitezimal in Anglia (Newton) si Germania (Leibniz)—ceea ce numim azi analiza matematica. Analiza este pilonul cel mai important al stiintei moderne iar dezvoltarea fizicii si a industriei actuale se bazeaza in cea mai mare parte pe realizarile acesteia. Dar numai cu finalul secolului 19 stiinta se maturizeaza luand aspectul actual, iar evolutia ei, atat de apropiata de partea practica a vietii pana atunci, incepe sa se indeparteze tot mai mult de viata de zi cu zi. Pe parcursul celor 5 secole de evolutie a stiintei, cercetatorii au invatat ca descoperirile nu se realizeaza in termeni absoluti—cum o facusera filozofii antici—, ci bazandu-se pe rezultatele anterioare. Stiinta, spre deosebire de filozofie, devine un domeniu constructiv al cunoasterii in care descoperirile oricarui cercetator sunt imposibile fara munca inaintasilor sai. Nu e de mirare ca cercetatorul modern a pierdut legatura cu filozoficul, adica cu notiunile absolute, invatand sa aprecieze rezultatele intermediare.

Doar cand stiinta ajunge la forma ei actuala, adica la inceputul secolului 20, Romania, castigandu-si independenta, cunoaste o inflorire atat culturala cat si stiintifica. Doar acum prind roade incercarile razlete ale inaintasilor risipite de-a lungul catorva secole. Acum se formeaza adevarata scoala romaneasca adaugand universitatilor deja existente fie noi universitati, fie institute de cercetare, laboratoare, etc. Cu toate acestea cercetarea romaneasca este la inceputurile evolutiei ei iar elementele stiintifice se contopesc cu elementele traditionale. Romanul este un om care nu se multumeste cu lucruri trecatoare—fie ca este vorba de obiecte materiale sau de pozitii in structura sociala—, el cauta autodepasirea, dorind tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Caraterul absolut al romanului nu este rezultatul unui snobism, ci o consecinta a comuniunii sale cu natura.

Cum sa impaci gandirea romaneasca bazata pe valori si rezultate absolute cu cercetarea stintifica moderna care se bazeaza pe valori si rezultate intermediare? Cercetatorul roman n-a invatat inca sa recunoasca si sa aprecieze rezultatele intermediare suficient de bine, astfel ca noile norme academice rezultate din afilierea Romaniei la standardele europene, constituie o grea incercare. Numarul de articole si mongrafii care se impun azi unui cercetator pentru a deveni profesor universitar s-au conturat pe parcursul evolutiei stiintei moderne si poate fi adecvat realizat doar dintr-o perspectiva stiintifica care se bazeaza pe rezultate intermediare. Pentru ca un cercetator roman sa tina pasul cu normele cercetarii moderne, fie trebuie sa fie deosebit de bun, fie trebuie sa scada standardul publicatiilor sale.

Singurul mod in care cercetarea romaneasca va putea sa devina productiva nu consta doar in modificarea modului de abordare a cercetarii de catre cercetator, ci in nevoia de a modifica rolul pe care il joaca cercetarea in societate. In tarile industrial dezvoltate cercetarea a devenit de sine statatoare pana intr-atat incat alte structuri ale societatii au ajuns sa depinda de ea. La noi, cercetarea n-a reusit sa se desprinda de contextul ei cultural fiind in continuare dependenta de alte structuri ale societatii. De aceea reusitele cercetarii romanesti reprezinta pentru societatea si cultura romana mai degraba curiozitati, fara a detine un caracter constructiv si pe care cercetarea si societatea sa se poata baza si dezvolta. Este si motivul pentru care nu ne “apreciem” valorile cum se reproseaza asa de mult romanului in general.

Lupta cercetatorului pentru nou nu revine doar mediului academic, ci intregii societati romanesti.